Ce înseamnă, de fapt, o campanie reușită pe social media
Un printscreen dintr-un cont de reclame nu spune mai nimic singur. Arată o cifră mare, un grafic care urcă, poate un cost pe click care pare mic. Frumos. Dar ce a însemnat asta pentru firma din spate, câți bani au intrat, câți clienți au rămas, aia nu se vede în captura de ecran.
De asta am fost mereu prudent cu galeriile de rezultate. Le arătăm, fiindcă oamenii vor să vadă că am mai făcut treaba asta și pentru alții, dar le pun mereu aceeași notă: cifrele de la un client nu se transferă la altul. Ce a mers pentru un magazin de haine nu are cum să meargă identic pentru un cabinet stomatologic sau pentru o pensiune. Industria diferă, publicul diferă, sezonul diferă, până și țara în care rulezi campania schimbă totul.

Capturile pe care le-am publicat de-a lungul anilor sunt luate cam la întâmplare din conturile clienților, iar o parte din date sunt acoperite intenționat. Nu ca să ascundem ceva, ci fiindcă în spatele acelor grafice sunt bugete, nume și strategii care aparțin clientului. E minimul de respect pe care îl datorezi cuiva care ți-a dat pe mână imaginea firmei lui.
Cum îmi dau eu seama că o campanie a mers
Nu mă uit prima dată la numărul de like-uri. Un post cu mii de reacții și zero comenzi e, pentru mine, un post ratat. Mă interesează ce se întâmplă după click: omul a scris un mesaj, a sunat, a intrat în magazin, a cumpărat. Restul sunt cifre de vanitate, arată bine în raport și atât.
O campanie reușită pe Facebook sau Instagram pornește de la o întrebare simplă: pe cine vrem să atingem și ce vrem să facă persoana aia mai departe. Dacă răspunsul e clar, tot ce urmează (mesajul, imaginea, bugetul) se așază singur. Dacă răspunsul e vag, arunci bani pe reach și te miri de ce nu sună nimeni.
Am scris separat despre cum administrăm proiectele de social media și despre rolul mediului social pentru o afacere, dacă vrei să înțelegi cum lucrăm efectiv, nu doar ce promitem.
Dacă ai o firmă în Cluj sau oriunde altundeva și vrei o părere sinceră despre ce ar avea sens pentru tine pe rețele, scrie-ne. Îți spun direct dacă merită sau nu să bagi bani acolo. Uneori răspunsul e că nu, iar asta e tot un răspuns onest. Poți citi și cine suntem înainte, ca să știi cu cine vorbești.