Vacanțe exotice: locurile care chiar merită drumul

Aproape toate listele cu locuri exotice arată la fel. Aceleași zece poze, aceleași plaje, aceeași ordine. Am strâns aici o selecție ceva mai personală, cu locuri pe care le-aș pune eu pe hartă dacă aș avea timp și bani de un tur lung. Unele sunt cunoscute, altele mai puțin. Toate au ceva ce nu se prinde bine într-o fotografie de pe Instagram.

Încep cu Bora Bora, fiindcă e clișeul care chiar își merită faima. E o insulă vulcanică la vreo 256 de kilometri de Tahiti, înconjurată de recife de corali. A fost descoperită în 1772. Detaliul care mie mi-a rămas în cap: în tahitiană nu există litera B, așa că numele real al insulei e Pora Pora. Cumva, asta spune totul despre cât de departe e locul de tot ce știi.

Dacă plajele nu te mișcă, mergi în sens invers, spre nord. Preikestolen, în Norvegia, e un platou de piatră care atârnă la vreo 600 de metri deasupra fiordului Lysefjord. S-a format acum aproximativ 10.000 de ani, când s-a topit ghețarul, și arată de parcă cineva l-ar fi tăiat cu cuțitul. Nu e cald, nu e tropical, dar priveliștea de acolo te oprește din respirat.

Culorile fac jumătate din poveste. Lacul cristalin din Parcul Național Jiuzhaigou, în China, are un turcoaz greu de crezut, motiv pentru care a intrat pe lista patrimoniului UNESCO încă din 1992. Cam aceeași logică o au și Lacurile Plitvice din Croația, șaisprezece lacuri legate între ele prin cascade, pe o suprafață de vreo 300 de kilometri pătrați. Parcul e patrimoniu UNESCO din 1979 și e populat de urși, lupi și mistreți, ceea ce îți amintește că nu ești la un parc de distracții.

Câteva locuri care nu seamănă cu nimic

Petra, în Iordania, e probabil cel mai spectaculos loc de pe lista asta. Un oraș întreg săpat în piatră roșie, la care ajungi printr-un defileu îngust, lung de vreun kilometru. Nu se lasă povestit. Trebuie văzut ca să înțelegi de ce oamenii se întorc din Iordania fără cuvinte.

Tot în categoria „nu seamănă cu nimic” intră peșterile de marmură din Patagonia chiliană, pe lacul General Carrera. Roca șlefuită de apă de mii de ani, cu reflexii albastre pe pereți. E genul de loc pentru care faci un drum lung special, nu unul pe care îl prinzi în trecere.

Și dacă vrei ceva mai aproape de casă, Zakynthos, în Marea Ionică, are pe coasta sălbatică niște peșteri albastre la care ajungi doar de pe mare. Cea mai mare se numește Kianoun și reflectă o culoare albastră atât de puternică încât, la răsărit sau la apus, pare pictată. Loc bun pentru cine face scufundări.

Aș mai adăuga pe repede înainte câteva care merită căutate: Seychelles, un grup de vreo 115 insule întinse pe 1600 de kilometri de-a lungul coastei estice a Africii, cu climat tropical tot anul. Riomaggiore, satul din Italia fără străzi, doar scări, cu case colorate agățate de stâncă. Și cascada Seljalandsfoss din Islanda, unde poți trece prin spatele apei, ceea ce schimbă complet felul în care o vezi.

Lista poate continua mult. Am lăsat pe dinafară zeci de locuri la fel de frumoase, pentru că o listă bună nu e cea mai lungă, e cea pe care chiar apuci să o parcurgi. Dacă tot planifici o vacanță, aruncă un ochi și mai aproape, prin țară: am scris separat despre cele mai frumoase locuri de vizitat în România, unele la fel de spectaculoase ca ce e mai sus, doar că le ajungi cu mașina.

Scriu aici, pe blog, între proiecte. Ziua mă ocup de site-uri și marketing, poți vedea cu ce mă ocup dacă ești curios, dar călătoriile rămân slăbiciunea la care revin de fiecare dată.